Ofertă valabilă
27.11.2020 - 08.12.2020
Oraș plecare
Timisoara
Preț de la
3870 €
Transport
avion
Haideti cu noi sa descoperim AFRICA! De data aceasta, ne cheama pamantul rosu al Tanzaniei, cu promisiunea unui safari memorabil! Si frumusetea naturala a Zanzibarului, cu plajele sale fine cu nisip alb scaldate de valurile turcoaz ale Oceanului Indian.
Pentru a calatori in siguranta,a m ales doar locuri de cazare cu conditii certificate adaptate pentruprotectia sanatatii (Double Tree by Hilton 4* in Zanzibar si lantul Serena Lodge & Hotel in Tanzania). La fel, game dive-ul in safari este organizat in conditii de maxima siguranta Covid, inclusiv prin garantia testarii periodice obligatorii ale ghizilor si soferilor care ne insotesc.
Incepem calatoria in Zanzibar. Aici, unde vorba locului este “pole-pole” (usor-usor), si viata curge in ritm propriu, va fi pentru 5 zile oaza noastra de refacere dupa calatoria intercontinentala spre Africa, dar si dupa lunile in care am fost privati de vacante si calatorii.
Sederea noastra in exoticul Zanzibar poate fi atat de activa pe cat o doreste fiecare in parte! Cazarea o avem pe malul oceanului, dar pentru cei ce doresc sa descopere mai multe despre locuri si oamenii locului, avem pentru fiecare zi propuneri de excursii si experiente optionale. De la descoperirea capitalei Stone Town, oras de o mare importanta istorica si culturala in Africa de Est, cu o arhitectura care, prin influentele arabe, persane, indiene si europene, subliniaza cultura Swahili a locului, pana la a naviga spre bancuri de nisip in mijlocul oceanului.
Odihniti si bronzati, ne indreptam apoi spre marea aventura: Safari in Tanzania, intr-unele din cele mai importante si impresionante parcuri nationale din intreaga Africa: Parcul National Lake Manyara, Parcul National Serengeti si Parcul National Ngorongoro! Alegeti un superlativ: uluitor, incredibil, spectaculos, coplesitor ... toate pot vorbi despre splendidele peisaje si despre experientele pe care le vom trai!
Echipati de safari, imbarcati in jeep-uri speciale, vom petrece zile memorabile “vanand” cu binoclul si cu aparatele de fotografiat, pe langa the BIG 5, si girafe, zebre, maimute, pasari flamingo, gheparzi, sacali, hiene, zebre, antilope, pisici salbatice si pasari care completeaza viata complexa a locului, si colectia de fotografii din aventura noastra africana.
Vizita intr-un sat al tribului Maasai ne va ajuta sa ne apropiem mai mult de oamenii locului, de intelegerea traditiilor si a stilului de viata al acestora. Ii vom intalni imbracati in hainele traditionale rosii, prietenosi si obisnuiti cu turistii, deschisi sa faca poze cu/pentru acestia.
Cazarea in interiorul parcurilor nationale e un mare plus: ne va permite sa observam animalele plimbandu-se la apusul soarelui, in apropiere, auzim freamatul vietii de noapte a savanei africane, iar dimineata, ne putem trezi cu cate o girafa care isi ia micul dejun din verdeata de la balconul lodge-ului nostru!